Aceste serii de metode sunt teste prin utilizarea antigenului viral specific pentru a detecta anticorpi în serul pacienților, inclusiv detectarea anticorpilor IgM și măsurarea anticorpilor IgG.Anticorpii IgM dispar în câteva săptămâni, în timp ce anticorpii IgG persistă mulți ani.Stabilirea diagnosticului unei infecții virale se realizează serologic prin demonstrarea unei creșteri a titrului de anticorpi la virus sau prin demonstrarea anticorpilor antivirali din clasa IgM.Metodele utilizate includ testul de neutralizare (Nt), testul de fixare a complementului (CF), testul de inhibare a hemaglutinării (HI) și testul de imunofluorescență (IF), hemaglutinarea pasivă și imunodifuzia.
A. Teste de neutralizare
În timpul infecției sau culturii celulare, virusul poate fi inhibat de anticorpul său specific și poate pierde infectivitate, acest tip de anticorp fiind definit ca anticorp de neutralizare.Testele de neutralizare sunt de a detecta anticorpul de neutralizare în serul pacienților.
B. Testele de fixare a complementului
Testul de fixare a complementului poate fi utilizat pentru a căuta prezența unui anticorp sau antigen specific în serul unui pacient.Testul utilizează eritrocite de oaie (SRBC), anticorpi anti-SRBC și complement, împreună cu antigen specific (dacă se caută anticorpi în ser) sau anticorpi specifici (dacă se caută antigen în ser).
C. Teste de inhibare a hemaglutinării
Dacă concentrația de virus într-o probă este mare, atunci când proba este amestecată cu RBC, se va forma o rețea de viruși și RBC.Acest fenomen se numește hemaglutinare.Dacă sunt prezenți anticorpi împotriva hemaglutininelor, hemaglutinarea va fi prevenită.În timpul testului de inhibare a hemaglutinării, diluțiile în serie de ser sunt amestecate cu o cantitate cunoscută de virus.După incubare, se adaugă RBC și amestecul este lăsat să stea câteva ore.Dacă hemaglutinarea este inhibată, în fundul tubului se formează o granulă de eritrocite.Dacă hemaglutinarea nu este inhibată, se formează o peliculă subțire.
Ora postării: 15-oct-2020