Kit de detectare moleculară a virusului maimuță (PCR în timp real) Imagine prezentată

Kit de detectare moleculară a virusului Monkeypox (PCR în timp real)

Kit de testare Monkeypox Virus PCR – Transport la temperatura camerei!

Obiecte de detectare	Virusul variolei maimuțelor
Metodologie	PCR în timp real
Tipul eșantionului	Leziuni cutanate, vezicule și lichid pustular, cruste uscate etc.
Specificații	25 teste/kit, 50 teste/kit
Codul produsului	MXVPCR-25, MXVPCR-50

Trimiteți-ne un e-mail

Detaliile produsului

Etichete de produs

Introducerea Produsului

Transport la temperatura camerei!

Kitul de detectare moleculară a virusului Monkeypox Virusee® (PCR în timp real) este utilizat pentru detectarea cantitativă in vitro a genei F3L din virusul Monkeypox în leziuni ale pielii, vezicule și lichid pustular, cruste uscate și alte specimene de la indivizi care sunt suspectați de infecție cu virusul Monkeypox de către furnizorul lor de asistență medicală.

Produsul poate fi transportat la temperatura camerei, stabil si reduce costurile.

Caracteristici

Nume	Kit de detectare moleculară a virusului Monkeypox (PCR în timp real)
Metodă	PCR în timp real
Tipul eșantionului	Leziuni cutanate, vezicule și lichid pustular, cruste uscate etc.
Specificație	25 teste/kit, 50 teste/kit
Timp de detectare	1 h
Obiecte de detectare	Virusul variolei maimuțelor
Stabilitate	Trusa este stabilă timp de 12 luni la 2°C-8°C în întuneric
Conditii de transport	≤37°C, stabil timp de 2 luni
Variație între analize	≤ 5%
Limita de detectare	500 de copii/ml

Avantaj

Acurate
Sensibilitate și specificitate ridicate, rezultate calitative
Controlează strict calitatea experimentului cu controale pozitive și negative
Economic
Reactivii sunt sub formă de pulbere liofilizată, reducând dificultatea de depozitare.
Setul poate fi transportat la temperatura camerei, minimizând costurile de transport.

Flexibil
Două specificații disponibile.Utilizatorii pot alege între 25 T/Kit și 50 T/Kit

Ce este virusul Monkeypox?

Variola maimuță este o zoonoză virală (un virus transmis la om de la animale) cu simptome similare cu cele observate în trecut la pacienții cu variolă, deși clinic este mai puțin severă.Odată cu eradicarea variolei în 1980 și încetarea ulterioară a vaccinării împotriva variolei, variola maimuță a devenit cel mai important virus ortopox pentru sănătatea publică.Variola maimuțelor apare în principal în Africa centrală și de vest, adesea în apropierea pădurilor tropicale tropicale și a apărut din ce în ce mai mult în zonele urbane.Gazdele animale includ o serie de rozătoare și primate non-umane.

Transmisie
Transmiterea de la animal la om (zoonotic) poate avea loc prin contact direct cu sângele, fluidele corporale sau leziunile cutanate sau mucoase ale animalelor infectate.În Africa, s-au găsit dovezi ale infecției cu virusul variolei maimuțelor la multe animale, inclusiv veverițe de frânghie, veverițe de copac, șobolani gambieni, cătin, diferite specii de maimuțe și altele.Rezervorul natural al variolei maimuțelor nu a fost încă identificat, deși rozătoarele sunt cele mai probabile.Consumul de carne gătită inadecvat și alte produse de origine animală provenite de la animalele infectate este un posibil factor de risc.Oamenii care locuiesc în sau în apropierea zonelor împădurite pot avea o expunere indirectă sau la un nivel scăzut la animalele infectate.

Transmiterea de la om la om poate rezulta din contactul apropiat cu secrețiile respiratorii, leziunile cutanate ale unei persoane infectate sau obiecte recent contaminate.Transmiterea prin picături de particule respiratorii necesită, de obicei, un contact prelungit față în față, ceea ce expune un risc mai mare pe lucrătorii din domeniul sănătății, membrii gospodăriei și alți contacte strânse cu cazuri active.Cu toate acestea, cel mai lung lanț de transmitere documentat într-o comunitate a crescut în ultimii ani de la 6 la 9 infecții succesive de la persoană la persoană.Acest lucru poate reflecta scăderea imunității în toate comunitățile din cauza încetării vaccinării împotriva variolei.Transmiterea poate avea loc și prin placentă de la mamă la făt (care poate duce la variola congenitală a maimuței) sau în timpul contactului apropiat în timpul și după naștere.În timp ce contactul fizic strâns este un factor de risc bine cunoscut pentru transmitere, nu este clar în acest moment dacă variola maimuței poate fi transmisă în mod specific pe căi de transmitere sexuală.Sunt necesare studii pentru a înțelege mai bine acest risc.

Diagnostic
Diagnosticul clinic diferențial care trebuie luat în considerare include alte boli cutanate, cum ar fi varicela, rujeola, infecțiile bacteriene ale pielii, scabie, sifilis și alergii asociate medicamentelor.Limfadenopatia în timpul stadiului prodromal al bolii poate fi o caracteristică clinică pentru a distinge variola maimuță de varicela sau variola.

Dacă se suspectează variola maimuță, lucrătorii din domeniul sănătății trebuie să colecteze o probă adecvată și să o transporte în siguranță la un laborator cu capacitatea corespunzătoare.Confirmarea variolei maimuțelor depinde de tipul și calitatea probei și de tipul testului de laborator.Astfel, specimenele trebuie ambalate și expediate în conformitate cu cerințele naționale și internaționale.Reacția în lanț a polimerazei (PCR) este testul de laborator preferat, având în vedere acuratețea și sensibilitatea acestuia.Pentru aceasta, probele optime de diagnostic pentru variola maimuțelor provin din leziuni ale pielii – acoperișul sau lichidul din vezicule și pustule și cruste uscate.Acolo unde este posibil, biopsia este o opțiune.Probele de leziune trebuie păstrate într-un tub uscat, steril (fără mediu de transport viral) și păstrate la rece.Testele de sânge PCR sunt de obicei neconcludente din cauza duratei scurte a viremiei în raport cu momentul recoltării probelor după începerea simptomelor și nu ar trebui recoltate de rutină de la pacienți.

Referință: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/monkeypox